Felicitari! :*

Astazi ”fetita” mea a luat permisul auto. De astazi o sa am sofer:)) Pisi, cu ocazia acestei postari vreau sa te felicit, sa-ti urez 100 de ani de sofat fara niciun incident si o super masina in garaj:D Astazi, desi am avut emotii pana la 14, desi i-ai scos ochii examinatorului, desi s-au aburit geamurile, desi ti-ai uitat buletinul acasa, ai facut cinste! Multumesc pentru lapticul cu miere:X Astazi, 14 decembrie implinesc 18 ani si o luna si de astazi 14 decembrie 2010 ai permis ma pisi! Ce sa mai, esti o tipa tare! Te pup si te iubesc! :X

gen ” stop violentei in familie”

Nu stiu daca am dreptate sau nu! Aici depinde de fiecare in parte! E vorba de personalitatea fiecaruia, de modul de a gandi, de cum a fost invatat de parinti, de religie, de zona, de traditie. Dar, la mine, e clar! Nu cred ca noi, ca femei, ar trebui sa acceptam, sa induram bataie, jigniri, insulte si sa fim subordonate. Subordonate cui? Unui barbat! Sa ne subordonam unui om care nu e mai presus de noi cu nimic. Poate e mai presus cu masa musculara, cu nesimtirea si proasta crestere. Vad la tv tot mai multe cazuri de femei maltratate, de femei care stau langa un monstru! Ideea e, cred eu, ca ar trebui sa ”luam masuri” la prima tentativa (asta nu si daca iti place bataia). Nu trebuie sa acceptam asa ceva! Nu cred ca exista motiv pentru care o femeie trebuie sa suporte un asemenea comportament. Una dintre cele mai intalnite scuze sunt copiii. Nici aici nu sunt de acord! Trebuie sa le dai un exemplu pozitiv nu negativ. Daca fata ta vede ce induri si daca ea o sa aiba parte de aceeasi soarta o sa stea si ea sa suporte ca ” asa a facut mama”. Iar baiatul o sa-si bata sotia ca ” asa facea si tata”! O alta scuza: ” nu divortez, ce o sa zica vecina, ce o sa zica mama ca nah...ea a cheltuit bani pentru nunta si toate alea”. Nici aceasta scuza nu mi se pare credibila e in genul ” stiti...mi-am uitat caietul de teme acasa”. Nu mai merge nicio scuza! Suntem egali! Trebuie sa punem piciorul in prag si sa le aratam ca nu mai suportam nimic din cauza lor caci la urma urmei o sa ne faca sa suferim. Asta e din categoria ”nu trebuie sa ai incredere deplina in niciun baiat!”.
Trebuie sa precizez ca ma refer doar la baietii din categoria badaranilor, prostilor crescuti si fara pic de bun simt! Cei care nu se regasesc in acesta categorie trebuie sa afle ca fac parte din categoria baietilor buni:D

am cele mai tari prietene:X

am cele mai tari prietene! nu oricine vine de ziua ta, la ora 00:00 la tine, te trezeste din somn spunandu-ti ca cineva( pe care nu vrei sa-l mai vezi) te asteapta in fata portii. iar atunci cand iesi, ” ca sa rezolvi problema” le vezi pe cele mai bune prietene cu tort, pomelo, cadou si artificii, exact ca de rev! am primit un cadou deosebit pus intr-o cutie deosebita( foarte inspirat CEL care a ales-o). 14 noiembrie 00:00 am facut o constatare: am cele mai tari prietene. acum, ca sa ma simt ca la premiile Mtv: ”multumesc deliei, adrianei, ii multumesc lui claudiu ca le-a adus pe fete si ii multumesc unui baiat ascuns!” aaa, sa nu uit, fiind o fata super draguta le-am lasat sa faca o poza langa aro meu! nah...adica nu te pozezi toata ziua langa o asemenea masina:))

18!

O zi de noiembrie. O zi ca oricare alta. Soarele e trist si de pretutindeni se ridica tresariri ciudate. O zi calda. O zi in care batranii si femeile lacrimeaza amintindu-si trecutul. Dar eu de ce ma intristez? De ce imi simt sufletul plin de un simtamant necunoscut, infiorator, dulce? De ce vreau sa plang? De ce astept ceva care stiu ca nu va veni niciodata?

Realitate!

Ar trebui să scriu despre indignarea mea! Despre faptul că una dintre cele mai bune reviste, ” Dumbrava Minunată” , nu o să mai apară o dată pe lună așa cum v-am obișnuit, o să apară atunci când o să avem destul sprijin financiar. Și da!!! Nu ne dăm bătuți! Noi vrem, ne dorim cu ardoare ca revista să fie publicată!
Chiar dacă știu că trăiesc într-o țară care nu prea mai are ce oferi, sunt mândră! Sunt mândra că m-am născut in România, că la cetățenie scriu româncă! Dar, dar mă gândesc serios să emigrez. Asta este! Nu cred că acest lucru ar însemna ceva pentru conducere, nu mă consider ca fiind un om ce ar putea salva România. Ma gândesc că pleacă doctori, profesori, jurnaliști și copiii olimpici. Ne pleacă tot ce avem mai bun și mai concret. Încet încet dispare cam tot ce a făcut țara cunoscută în străinătate. Fabricile de odinioară sunt niște ruine, bucuria strângătorilor de fier vechi; spitalele în care demult se făceau operații și tratamente în premieră sunt în paragină; școlile care scoteau oameni ” pe bune” o să ajungă în curând simple locații în care tinerii vin să-și ocupe timpul liber. De ce? Pentru că poate gândesc așa: ” de ce să mă mai duc la școală când oricum nu mă angajează nimeni? ”. Sincer, la un moment dat, credeam la fel. Dar nu! Sper că toată munca depusă îmi va fi răsplătită cândva. Că țara asta va străluci din nou!
Nu-mi vine să cred că oameni care au luptat pentru democrație vin și spun, cu lacrimi în ochi, că era mai bine pe vremea comunismului. Mi-e greu să văd că țara în care m-am născut, în care părinții mei au trăit clipe de neuitat, nu mai are aceeași valoare!
Poate spuneți că nu e un subiect demn de abordat într-o revista școlară. Mie nu mi se pare! Cred că toți sau măcar majoritatea gândesc ca mine, dar poate că nu toți au curajul să spună!
Viitorul nu pare a fi roz! Dar sper că totul o să fie bine și ca odată și odată o să le povestesc nepoților mei numai lucruri frumoase despre țara în care m-am născut!

articol pentru ” Dumbrava minunata” Falticeni

iar e greva!:))

Am fost anuntate ca va fi greva...am fost foarte, foarte suparate...pierdem o zi de scoala...:)) Desi nu ne-au fost spuse motivele, am putut deduce: salarii scazute, motiune de cenzura, greva foamei, parlamantari, guvernul si chestii de gen!:D Oricum fetelor, nu fiti triste! Vinutsul asteapta sa fie pus la fiert. Asa ca, hai, cu joc de glezne spre blocul turn!:X

consecventa!

Dupa multa treaba, multe apeluri, gen ” mai ia niste ata...aaa... si niste culori”, clasa noastra s-a ales cu premiul de consecventa. Bun si asta avand in vedere ca in juriu au fost si elevi, corectitudine frate!:D

Viata ca o curva!!!

VIATA CA O CURVA
Muzica si text Florin Chilian 6 Martie 1994 Bucureşti

Viata nu-i o curva
Lasa!...
Lasa-i sa-ti cunoasca inima
N-o zidi in piatra..
Lasa!
Lasa viata sa ajunga-n viata ta
Hai, lasa!
Nu fugi de lume
Lasa lumea-n lumea ta
Cu adevarat...
Cu adevarat nu au ce sa-ti ia
Nu au cum...
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate oglinzile lumii,
Cateodata chiar esti...

Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate legile lumii,
Cateodata traiesti...

Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate dovezile lumii,
Cateodata chiar vezi...

Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate credintele lumii,
Cateodata chiar crezi...

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate cuvintele lumii
Cateodata zidesti...

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate minunile lumii
Cateodata zambesti...

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate tacerile lumii
Un miracol chiar esti...

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate iubirile lumii
Cateodata iubesti.
( http://www.youtube.com/watch?v=QI5Ldj3_TP4 )

Start!

O noua provocare pentru XII G: decorarea clasei! Am fost anuntati ca toti din colegiu vor participa la un concurs de infrumusetarea claselor. Vrand, nevrad...am intrat in joc. Am lasat toata treaba pe ultima suta de metri, ca de obicei, dar de data aceasta am avut o scuza: nu am vrut sa ni se fure ideile! Fete de la filologie, prin natura foarte creative am profitat de artistii clasei( andy, ione si tiby) si i-am pus la pictat clasa. Noi, antitalentele clasei( adica vreo 21) am reusit sa decoram un dulap cu ”labutele” noastre fine si gingase:)) Dupa o ”runda” cu doamna de servici am ajuns la mop si la matura:)) Jurizarea va avea loc vineri... deci asteptam sa luam premiul cel mare...daca nu...mai inventam noi inca un concurs si rezolvam problema!:))

accesorii

Doar eu, cu flori in par si nimic in picioare! Si cu un mic accesoriu: tu!:X

amintiri!

Doamne, ce nebuni mai eram! Doar ani de liceu! Doar impreuna cu o gashca nebuna!:X

stare!

ce faci cand ti-e dor, cand iti vine sa iti bagi picioarele in tot!? cateodata poate te saturi si tu de sfaturile celor din jur, poate o data ai chef sa faci exact ceea ce vrei. m-am cam saturat de tot. da! trebuie sa fac exact ce simt si ce vreau, vorba cantecului: ” fa-o pana la capat, maine nu stii ce va fi! ” :)
trebuie sa fac o plimbare pana la tine...pana la capat;)

atentie in luna ce vine!

cand foamea e mare nu tine cont de nimic. noi, fetele "bune"( opt la numar) plus baiatul nostru, ne-am gandit ca ar fi ok sa plecam de la ore( inainte de pauza mare) si sa mancam! bineinteles toata treaba asta a implicat falsificarea semnaturii pe biletul de voie si saritul peste gard:)) sa nu uit: paparazzii au fost tot timpul cu noi! si...cand am venit la scoala cine ne astepta? d-na directoare si turnatorul nr unu! ne-am ales cu burta plina si cu faptul ca trebuie sa avem un comportament ireprosabil pana pe data de 5 noiembrie( atunci incepe iar actiunea)!:D

Romanta ulimului sarut
de Ion Minulescu

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

out!

gata de marea ieseala!!ma pisi ma:))

:(

se pare ca azi e ziua lacrimilor!

miss you!

un lucru e cert: mi-e dor de tine!:X

noi si cola!

off! mi-e atat de dor de tine, de noi si o cola pe scari...:*

ALJ

Daca ai sa ma lasi mult timp singura, am sa ma indragostesc de amintirile noastre si am sa plang. Daca as sti sa scriu ti-as spune mai multe, si daca as vrea, iarasi ti-as spune mai multe...

carte:X

M-am apucat sa recitesc "Romanul adolescentului miop" de Mircea Eliade. Asa mi-am dat seama ca atunci cand l-am citit prima data nu am inteles nimic. Adolescentul miop este un pesonaj complex cu trairi interioare deosebite. Pana acu mi-au atras atentia doua citate:1 " Nadajduiesc intr-un timp cand munca ma va inalta destul ca sa atrag privirile. Suferintele mele- pana atunci- nu le va cunoaste nimeni" , 2 " Eu voi ramane iarasi singur, si atunci ma voi stapani; pentru ca un suflet nu ajunge stapan decat in singuratate".

:X

De la începutul sfârşitului…

Era o zi ploioasă de mai când Olivia s-a hotărât să-şi viziteze tatăl. Nu mai fusese la el de vreo trei ani şi acum, în sfârşit s-a decis, „ este tatăl meu, cu bune şi rele! ” . Avea aproape optsprezece ani, vroia să aibă o discuţie matură cu tatăl ei. Poate că atunci când era mai mică nu a înţeles foarte bine cauzele divorţului dintre el şi mama ei. Acum era timpul potrivit pentru o discuţie. Oli, aşa cum îi spunea toată lumea, s-a îmbrăcat în grabă... îi era frică să nu se răzgândească. Şi-a pus căştile în urechi şi a pornit spre tatăl ei. Acesta stătea la doar trei străzi depărtare de casa în care locuia ea. Putea chema un taxi, dar vroia să meargă pe jos, să se gândească la ce îi va spune tatălui ei. Ploaia rece îi bătea în faţă… ploaia o trezise. S-a oprit, s-a aşezat pe nişte scări şi s-a întrebat: „ De ce să fac eu primul pas? La urma urmei eu sunt copilul din această ecuaţie, el ar trebui să mă caute! ”. A început să plângă, era udă din cap până în picioare.
Un tânăr grăbit o observă, se opri şi o întrebă: „ Nu ţi-e frig, te pot ajuta cu ceva? ”. Fata nu a putut să zică nimic, însă a aprobat din cap. Băiatul a ridicat-o de pe scări şi i-a zis:
- După colţ este un restaurant…vrei să mergem să te încălzeşti?
A primit acelaşi răspuns. A luat-o sub umbrelă şi i-a oferit haina lui. Au mers mai puţin de douăzeci de metri, timp în care Oli nu a făcut nimic altceva decât să tremure şi să plângă. Au intrat în restaurant, într-un colţ, la o masă stătea un bărbat, cu părul alb, cu o ţigară în mână şi un ziar. Stătea liniştit la masa lui, fără să observe măcar că a intrat cineva în local. Băiatul, cunoscând locul i-a zis, că vrea două ceaiuri şi un loc în care să se usuce fata. Acesta s-a uitat la fată, s-a uitat în ziar, a băut o gură de cafea, s-a ridicat de la masă şi i-a dat băiatului o cheie.
- În spate este o cameră, camera mea, găseşti acolo un halat şi un uscător.
Băiatul i-a mulţumit bătrânului şi a condus-o pe Oli până la uşa camerei.
- Te aştept la masa de lângă geam.
- Mulţumesc, spuse Olivia tremurând.
Peste douăzeci de minute, Oli s-a întors, acum era mult mai liniştită, iar hainele îi erau cât de cât uscate. S-a aşezat lângă băiat şi i-a zis:
- Mulţumesc din suflet, Olivia mă numesc!
- Îmi pare bine, Mihai este numele meu. Pot să te ajut cu ceva?
Olivia a zâmbit şi zis:
- Dacă ai fi apărut acum vreo cinci ani…
- Am apărut acum, ce mai contează?
- Nu am vorbit niciodată cu un străin, dar cine ştie?
- Cred că e cea mai bună metodă de a-ţi elibera sufletul.
Zâmbetul lui Mihai îi confirmase Oliviei ca este un om bun, aşa ca a început să-i povestească:
- Acum cinci ani părinţii mei s-au despărţit. Se certau mereu, mama nu mai suporta toate bătăile si jicnirile, aşa că a decis să divorţeze. Aveam treisprezece ani… am suferit enorm. Toţi copiii din jurul meu ieşeau la plimbare cu părinţii, plecau în vacanţe cu ei, iar eu… mă puteam baza doar pe mama din punct de vedere moral. După doi ani de la divorţ mama a aflat că are cancer, patru luni mai târziu a murit… . Atunci am rămas în grija părinţilor mamei, nu mă încânta deloc ideea de a sta cu tatăl meu! Astăzi m-am hotărât să mă duc la el, nu l-am mai vizitat de trei ani de zile… .
- Îmi pare rău că un copil aşa frumos ca tine a trebuit să treacă prin toate astea până acum… .
- Copil? Nici măcar nu ştiu cum e să fii copil. De la opt ani am început să mă maturizez… de fapt problemele m-au maturizat.
- Hai sa nu mai vorbim despre asta! Să vorbim despre lucruri frumoase! Prea multe amintiri urâte pentru o primă întâlnire!
Amândoi au început să râdă. Se priveau în ochi… ea cu nişte ochi mari verzi, el cu nişte ochi ca marea.
- Şi totuşi de ce te-ai oprit să mă întrebi ce fac?
- Mi-ai atras privirea, o fată cu părul de abanos, cu ochii verzi, stând pe scări, în ploaie, plângând… .
- Cred că arătam rău… .
- Te-am văzut şi în momente mai bune.
- Adică?
- Oraşul e destul de mic… .
- Aha… .
Mihai o ştia pe Olivia din vedere…îi plăcea de ea, dar încă nu a avut ocazia să vorbească cu aceasta. A urmat o clipă de tăcere… fiecare şi-a băut ceaiul, apoi Mihai a întrebat:
- Mai vrei să mergi la tatăl tău?
- Da… dar parcă nu am destul curaj.
- Sunt lângă tine!
S-au ridicat, s-au dus la bătrân, i-au plătit şi i-au mulţumit. Bătrânul s-a ridicat de pe scaun, a luat banii, s-a uitat la fată şi a zis: „ Ce fată frumoasă, cu părul de abanos… ”, apoi s-a dus in camera din spate. Olivia nu a mai apucat să spună nimic…
Între timp ploaia încetase, iar cei doi au pornit spre tatăl fetei. Ajunşi în faţa blocului Olivia l-a rugat pe Mihai să o lase să se gândească la ceea ce îi va spune tatălui ei. Au urcat până la etajul trei, a bătut la uşă şi a ieşit tatăl ei. Acesta era foarte surprins de vizita fetei lui, dar fericit în acelaşi timp. Mihai i-a zis Oliviei că o aşteaptă afara. Tatăl fetei a luat-o în braţe, i-a mulţumit că a venit, scuzându-se că nu a făcut el acest pas. Oli l-a întrebat ce mai face şi l-a rugat să îi explice ce s-a întâmplat între el şi mama ei.
- Nu ştiu, probabil din cauza băuturii ne certam tot timpul. În momentul respectiv aveam nişte probleme financiare şi găseam „ înţelegere” în alcool. Îmi pare rău, ştiu cât ai suferit din cauza divorţului.
- Încetul cu încetul au trecut toate. Sper ca de acum să avem o relaţie normală, ca între tată şi fiică, nu doar să mă suni să-mi spui că mi-ai depus banii in cont… .
- O sa fac tot posibilul să fiu un tată bun… .
- Trebui să plec… mâine am şcoală.
- Te mai aştept!
- O să vin cu siguranţă!
Oli a ieşit foarte fericită din casă. I-a povestit lui Mihai despre ce a discutat cu tatăl ei, iar acesta a condus-o acasă, stabilind o a doua întâlnire. Între timp au devenit cei mai buni prieteni. Erau tot timpul împreuna, în excursii, la lecţiile de chitară…peste tot. Erau de nedespărţit. Lui Mihai îi era frică să-i mărturisească sentimentele, îi era frica de un răspuns negativ.
Dar, într-o zi, pe când mergeau spre şcoală, la orele de chitară, Olivia l-a rugat să se oprească cinci minute în parcul de lângă şcoală pentru a-i cânta o piesă compusa de ea, o piesă în care îi mărturisea iubirea ei pentru Mihai.
Peste doi ani s-au căsătorit, au avut o nuntă ca în poveşti. A apărut primul copil, o fetiţă, apoi un băieţel. Erau cei mai fericiţi oameni de pe pământ, iar când erau întrebaţi despre relaţia pe care o au, se priveau în ochi, zâmbeau şi ziceau: „ Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi! ”.


de Anca Fasola…

inghetata de ciocolata!:D

o zi frumoasa... inghetata, prieteni si cetati:)):X

gata si cu greva asta!:)

mda...si cica de maine tre' sa ne ducem la scoala. gata greva, gata vacanta! ce o sa fie,aburica sau nu( vb adrianei), o sa vedem maine!

plimbareala:D

tot timpul reusesti sa imi dai o stare de bine. si acum ai reusit sa ma convingi sa ies, chiar daca imi e rau. adytz' de asta te iubesc eu pe tine!

si uite asa!

aseara, uitandu'ma la conferinta de presa, de pe antena2, m'am decis sa'mi fac si eu blog. si azi m'am apucat, adytzu, mai am de lucru la el:))

curcubeu

Alb-negru, eu, curcubeu, tu…

Gândesc…visez…trăiesc…iubesc…mor.
Stau şi mă gândesc dacă am voie să fac toate astea, adică să gândesc că visez, în vis să trăiesc, să iubesc, iar când mă trezesc să mor.
Totul în jurul meu e colorat, iar eu sunt în alb-negru. Da!!! Tu, sufletul meu, eşti alb, iar tu, viaţa mea, eşti neagra. Eu sunt gri, o combinaţie între suflet şi viaţa.
Dar acum sunt neagră de supărare. Aflu că treptat lumea din jurul meu se transformă in cele doua nonculori. Nu!!! nu asta vroiam să se întâmple! Vroiam să mă sacrific eu pentru omenire. Corpul şi sufletul meu sa absoarbă toată durerea, toate grijile. Vreau ca cei din jurul meu să zâmbească, să zâmbească la fel ca tine, cea mai buna prietenă a mea. Îmi place energia pe care o emani. Vreau să-i înveţi pe toţi cei de lângă noi să zâmbească, iar pe mine lasă-mă, lasă-mă să-i lipsesc de griji. Lasă-mă aşa gri cum sunt, iar tu fii în continuare colorată…ca un curcubeu.
Uite, copilaşul acela este fericit, îi are pe părinţi alături, iar într-o mânuţa ţine o bucată de ciocolată.
Eu vă am pe voi lângă mine şi sunt fericită atunci când sunteţi şi voi fericiţi.
Salvaţi-mă de la viaţa asta gri, fiţi cu toţii fericiţi!


de Anca Fasola...