:X

De la începutul sfârşitului…

Era o zi ploioasă de mai când Olivia s-a hotărât să-şi viziteze tatăl. Nu mai fusese la el de vreo trei ani şi acum, în sfârşit s-a decis, „ este tatăl meu, cu bune şi rele! ” . Avea aproape optsprezece ani, vroia să aibă o discuţie matură cu tatăl ei. Poate că atunci când era mai mică nu a înţeles foarte bine cauzele divorţului dintre el şi mama ei. Acum era timpul potrivit pentru o discuţie. Oli, aşa cum îi spunea toată lumea, s-a îmbrăcat în grabă... îi era frică să nu se răzgândească. Şi-a pus căştile în urechi şi a pornit spre tatăl ei. Acesta stătea la doar trei străzi depărtare de casa în care locuia ea. Putea chema un taxi, dar vroia să meargă pe jos, să se gândească la ce îi va spune tatălui ei. Ploaia rece îi bătea în faţă… ploaia o trezise. S-a oprit, s-a aşezat pe nişte scări şi s-a întrebat: „ De ce să fac eu primul pas? La urma urmei eu sunt copilul din această ecuaţie, el ar trebui să mă caute! ”. A început să plângă, era udă din cap până în picioare.
Un tânăr grăbit o observă, se opri şi o întrebă: „ Nu ţi-e frig, te pot ajuta cu ceva? ”. Fata nu a putut să zică nimic, însă a aprobat din cap. Băiatul a ridicat-o de pe scări şi i-a zis:
- După colţ este un restaurant…vrei să mergem să te încălzeşti?
A primit acelaşi răspuns. A luat-o sub umbrelă şi i-a oferit haina lui. Au mers mai puţin de douăzeci de metri, timp în care Oli nu a făcut nimic altceva decât să tremure şi să plângă. Au intrat în restaurant, într-un colţ, la o masă stătea un bărbat, cu părul alb, cu o ţigară în mână şi un ziar. Stătea liniştit la masa lui, fără să observe măcar că a intrat cineva în local. Băiatul, cunoscând locul i-a zis, că vrea două ceaiuri şi un loc în care să se usuce fata. Acesta s-a uitat la fată, s-a uitat în ziar, a băut o gură de cafea, s-a ridicat de la masă şi i-a dat băiatului o cheie.
- În spate este o cameră, camera mea, găseşti acolo un halat şi un uscător.
Băiatul i-a mulţumit bătrânului şi a condus-o pe Oli până la uşa camerei.
- Te aştept la masa de lângă geam.
- Mulţumesc, spuse Olivia tremurând.
Peste douăzeci de minute, Oli s-a întors, acum era mult mai liniştită, iar hainele îi erau cât de cât uscate. S-a aşezat lângă băiat şi i-a zis:
- Mulţumesc din suflet, Olivia mă numesc!
- Îmi pare bine, Mihai este numele meu. Pot să te ajut cu ceva?
Olivia a zâmbit şi zis:
- Dacă ai fi apărut acum vreo cinci ani…
- Am apărut acum, ce mai contează?
- Nu am vorbit niciodată cu un străin, dar cine ştie?
- Cred că e cea mai bună metodă de a-ţi elibera sufletul.
Zâmbetul lui Mihai îi confirmase Oliviei ca este un om bun, aşa ca a început să-i povestească:
- Acum cinci ani părinţii mei s-au despărţit. Se certau mereu, mama nu mai suporta toate bătăile si jicnirile, aşa că a decis să divorţeze. Aveam treisprezece ani… am suferit enorm. Toţi copiii din jurul meu ieşeau la plimbare cu părinţii, plecau în vacanţe cu ei, iar eu… mă puteam baza doar pe mama din punct de vedere moral. După doi ani de la divorţ mama a aflat că are cancer, patru luni mai târziu a murit… . Atunci am rămas în grija părinţilor mamei, nu mă încânta deloc ideea de a sta cu tatăl meu! Astăzi m-am hotărât să mă duc la el, nu l-am mai vizitat de trei ani de zile… .
- Îmi pare rău că un copil aşa frumos ca tine a trebuit să treacă prin toate astea până acum… .
- Copil? Nici măcar nu ştiu cum e să fii copil. De la opt ani am început să mă maturizez… de fapt problemele m-au maturizat.
- Hai sa nu mai vorbim despre asta! Să vorbim despre lucruri frumoase! Prea multe amintiri urâte pentru o primă întâlnire!
Amândoi au început să râdă. Se priveau în ochi… ea cu nişte ochi mari verzi, el cu nişte ochi ca marea.
- Şi totuşi de ce te-ai oprit să mă întrebi ce fac?
- Mi-ai atras privirea, o fată cu părul de abanos, cu ochii verzi, stând pe scări, în ploaie, plângând… .
- Cred că arătam rău… .
- Te-am văzut şi în momente mai bune.
- Adică?
- Oraşul e destul de mic… .
- Aha… .
Mihai o ştia pe Olivia din vedere…îi plăcea de ea, dar încă nu a avut ocazia să vorbească cu aceasta. A urmat o clipă de tăcere… fiecare şi-a băut ceaiul, apoi Mihai a întrebat:
- Mai vrei să mergi la tatăl tău?
- Da… dar parcă nu am destul curaj.
- Sunt lângă tine!
S-au ridicat, s-au dus la bătrân, i-au plătit şi i-au mulţumit. Bătrânul s-a ridicat de pe scaun, a luat banii, s-a uitat la fată şi a zis: „ Ce fată frumoasă, cu părul de abanos… ”, apoi s-a dus in camera din spate. Olivia nu a mai apucat să spună nimic…
Între timp ploaia încetase, iar cei doi au pornit spre tatăl fetei. Ajunşi în faţa blocului Olivia l-a rugat pe Mihai să o lase să se gândească la ceea ce îi va spune tatălui ei. Au urcat până la etajul trei, a bătut la uşă şi a ieşit tatăl ei. Acesta era foarte surprins de vizita fetei lui, dar fericit în acelaşi timp. Mihai i-a zis Oliviei că o aşteaptă afara. Tatăl fetei a luat-o în braţe, i-a mulţumit că a venit, scuzându-se că nu a făcut el acest pas. Oli l-a întrebat ce mai face şi l-a rugat să îi explice ce s-a întâmplat între el şi mama ei.
- Nu ştiu, probabil din cauza băuturii ne certam tot timpul. În momentul respectiv aveam nişte probleme financiare şi găseam „ înţelegere” în alcool. Îmi pare rău, ştiu cât ai suferit din cauza divorţului.
- Încetul cu încetul au trecut toate. Sper ca de acum să avem o relaţie normală, ca între tată şi fiică, nu doar să mă suni să-mi spui că mi-ai depus banii in cont… .
- O sa fac tot posibilul să fiu un tată bun… .
- Trebui să plec… mâine am şcoală.
- Te mai aştept!
- O să vin cu siguranţă!
Oli a ieşit foarte fericită din casă. I-a povestit lui Mihai despre ce a discutat cu tatăl ei, iar acesta a condus-o acasă, stabilind o a doua întâlnire. Între timp au devenit cei mai buni prieteni. Erau tot timpul împreuna, în excursii, la lecţiile de chitară…peste tot. Erau de nedespărţit. Lui Mihai îi era frică să-i mărturisească sentimentele, îi era frica de un răspuns negativ.
Dar, într-o zi, pe când mergeau spre şcoală, la orele de chitară, Olivia l-a rugat să se oprească cinci minute în parcul de lângă şcoală pentru a-i cânta o piesă compusa de ea, o piesă în care îi mărturisea iubirea ei pentru Mihai.
Peste doi ani s-au căsătorit, au avut o nuntă ca în poveşti. A apărut primul copil, o fetiţă, apoi un băieţel. Erau cei mai fericiţi oameni de pe pământ, iar când erau întrebaţi despre relaţia pe care o au, se priveau în ochi, zâmbeau şi ziceau: „ Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi! ”.


de Anca Fasola…

inghetata de ciocolata!:D

o zi frumoasa... inghetata, prieteni si cetati:)):X

gata si cu greva asta!:)

mda...si cica de maine tre' sa ne ducem la scoala. gata greva, gata vacanta! ce o sa fie,aburica sau nu( vb adrianei), o sa vedem maine!

plimbareala:D

tot timpul reusesti sa imi dai o stare de bine. si acum ai reusit sa ma convingi sa ies, chiar daca imi e rau. adytz' de asta te iubesc eu pe tine!

si uite asa!

aseara, uitandu'ma la conferinta de presa, de pe antena2, m'am decis sa'mi fac si eu blog. si azi m'am apucat, adytzu, mai am de lucru la el:))

curcubeu

Alb-negru, eu, curcubeu, tu…

Gândesc…visez…trăiesc…iubesc…mor.
Stau şi mă gândesc dacă am voie să fac toate astea, adică să gândesc că visez, în vis să trăiesc, să iubesc, iar când mă trezesc să mor.
Totul în jurul meu e colorat, iar eu sunt în alb-negru. Da!!! Tu, sufletul meu, eşti alb, iar tu, viaţa mea, eşti neagra. Eu sunt gri, o combinaţie între suflet şi viaţa.
Dar acum sunt neagră de supărare. Aflu că treptat lumea din jurul meu se transformă in cele doua nonculori. Nu!!! nu asta vroiam să se întâmple! Vroiam să mă sacrific eu pentru omenire. Corpul şi sufletul meu sa absoarbă toată durerea, toate grijile. Vreau ca cei din jurul meu să zâmbească, să zâmbească la fel ca tine, cea mai buna prietenă a mea. Îmi place energia pe care o emani. Vreau să-i înveţi pe toţi cei de lângă noi să zâmbească, iar pe mine lasă-mă, lasă-mă să-i lipsesc de griji. Lasă-mă aşa gri cum sunt, iar tu fii în continuare colorată…ca un curcubeu.
Uite, copilaşul acela este fericit, îi are pe părinţi alături, iar într-o mânuţa ţine o bucată de ciocolată.
Eu vă am pe voi lângă mine şi sunt fericită atunci când sunteţi şi voi fericiţi.
Salvaţi-mă de la viaţa asta gri, fiţi cu toţii fericiţi!


de Anca Fasola...