ceva ce se cere a fi un nou inceput!

Azi nu ma asteptam sa-mi para rau, sa vreau ca scoala sa nu se termine! Dar uite ca inca un lucru ce mi se parea a fi imposibil s-a realizat! Am avut parte de patru ani plini de cate ceva, de lucruri bune sau rele..asta nu mai conteaza! Conteaza ca am facut echipa si ca lucrurile din spatele scenei nu s-au aflat! Am stiut intotdeauna sa fim discrete si sa lasam lumea sa creada ce o vrea despre noi. Am fost rele! Cu mii de absente si cu mii de reprosuri am terminat patru ani de liceu, patru ani in care am format o familie, am legat prietenii care nu se vor uita si am avut parte de momente extraordinare. Curios este ca, noi, am stiu sa fim unite mai mult la rau si eu cred ca asta e un lucru bun si de apreciat! Am stiut sa ne spunem parerea si sa spunem NU cand ceva nu ne-a placut sau cand am crezut ca acel ceva nu ne reprezinta! Le-am facut viata un infern profesorilor si sunt sigura ca multi dintre ei ne vor tine minte toata viata! E si asta o realizare!;)) Si ca sa fiu in ”trend” trebuie sa introduc partea cu multumirile! :)) Multumesc dragile mele colege ca nu v-ati suparat de cate ori v-am necajit. Multumesc voua scumpele mele colege de banca. Multumesc doamnei diriginta si multumesc domnilor profesori!

Din ceea ce crede un copil...

Pentru inceput trebuie sa spun ca asta nu e decat o tema pentru scoala, ceva de clasa a IX-a :)
” Iubirea desi, aparent, pare a fi totul, la un moment dat ne demonstreaza ca este << nimic>>. La fel cum in povestile spuse de bunici printul pleaca in cautarea elixirului vietii vesnice, asa si omul cauta toata viata ceea ce ii ofera sentimentul de siguranta, de protectie, de fericire si anume iubirea.
Nu rare sunt si cazurile in care oamenii sunt dezamagiti la fel ca si in cazul printului: descoperind elixirul isi da seama ca toate sunt niste povesti, niste legende, niste basme. Nimic nu ne poate oferi nemurirea la fel cum iubirea nu ne poate oferi fericirea vesnica. Toate au un rost si un scop precis in viata; cu totii ne nastem, cu totii murim, cu totii primim, cu totii pierdem. Alergam ani intregi dupa un singur minut de fericire si de iubire! Constatam ca totul trece si ca nimic, nimic nu se repeta. Ne grabim sa iubim la o varsta la care nu percepem cu adevarat ce inseamna dragostea. La fel de repede cum incercam sa aflam sensul iubirii aflam si ceea ce inseamna: dezamagire, suferinta... sentimente ce nu ar trebui sa fie cunoscute de sufletul unei persoane care este inca un copil. Suntem in momentul in care simtim ca toata lumea e a noastra, ca totul ni se cuvine si ca numai noi avem dreptate, insa ar trebui sa luam in considerare sfatul mamei atunci cand ea spune: << Esti prea mica pentru a iubi>>, iar cand ni se va spune asta, cu siguranta ne vom gandi ca << Mama ma va considera un copil tot timpul si ca acum sunt alte vremuri>>. Dar nu! Nu sunt alte vremuri, la fel ca noi mamele noastre au iubit si au suferit.
Si, ca o concluzie: << Lasati iubirea pentru cei pregatiti pentru suferinta, iar voi hraniti-va inimile de copii. Traiti-va viata, cititi o carte buna, uitati-va la un film bun si savurati o cafea simpla, cu o lingurita de zahar si fara lapte fiindca isi pierde din aroma>>.”